vineri, 15 mai 2015

            COPILARIA LUI ALEXANDRU       MACEDON

      Fiul regelui Filip al II -lea al Macedoniei și al reginei Olimpia s-a născut în anul 356 in. Hr. , chiar în aceeași noapte când Templul lui Artemis din Efes a fost incendiat. Tatăl său, care avea multe soții și care își neglija nevasta, i-a oferit fiului său, de-a lungul copilăriei o educație spartană, fiind foarte sever. Se spune că l-a aruncat în mijlocul unui grup de lei. Zilnic, Alexandru se antrena din greu, să lupte si să comande soldați, îndeplinind îndatoriri militare stricte. Datorită acestui mod de viață, a deprins tradițiile militare, dezvoltându-și o constituție robustă.
            Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, ci era grecoaică din Epir. După istorici, ea a fost o femeie aprigă, extrem de neconvențională, cu ambiții dinastice foarte puternice și cu interese oculte, crezând în „viața viitoare” și farmece. Soțul ei, regele Filip, a luat-o în căsătorie când ea avea 20 de ani, iar el 28. Dar, foarte curând, după conceperea lui Alexandru, el a început să se sperie de propria lui soție, pe care a surprins-o odată dormind cu șerpi în pat. Oracolul i-a prezis lui Filip că ochiul cu care s-a uitat prin gaura cheii ca să-și vadă pe ascuns nevasta îi va fi scos în viitor. Ceea ce s-a și întamplat, în cursul unei lupte.
           Când Alexandru a împlinit treisprezece ani, tatăl său, regele Filip al II- lea al Macedoniei, a decis că Alexandru avea nevoie de o educație superioară pe lânga educația spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a fost marele filozof al antichității,Aristotel, care s-a ocupat de educația tânărului Alexandru, dându-i acestuia vaste cunoaștințe din domeniul filozofiei, astronomiei, matematicii, artei, biologiei, geografiei și politicii.




                                                                                                    postat de Eliza Dalvaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu