ARMELE DE ASALT ALE ANTICILOR

Elefanţii sau blindatele antichităţii

Folosirea elefanţilor în luptă îşi are probabil originile în Orient, acolo unde în expediţia din Indii, Alexandru Macedon a trebuit să lupte în mai multe rânduri împotriva elefanţilor armatelor inzilor. Şi în timpul războaielor punice, aceste animale puternice au fost folosite cu succes de Hannibal împotriva armatelor romane.

În luptă, elefantul era echipat special pentru aceasta: pieptul şi părţile laterale erau acoperite de platoşe din piele, trompa, urechile şi fruntea erau pictate în culori stridente, colţii erau armaţi cu învelişuri din metal, iar uneori chiar şi la trompă se adapta un fel de seceră. Cu puţin inaintea confruntării, elefanţilor li se dădea să bea vin de orez, care le trezea pofta de atac. Desigur, un astfel de animal putea fi periculos chiar şi pentru propria armată, el nedistingând prea bine între prieteni şi duşmani; în acest caz, conducătorul elefantului avea un ciocan şi o daltă pentru a-i sparge ţeasta. Elefanţii erau însoţiţi de trăgători rapizi, întocmai ca tancurile din zilele moderne, dar, evident, aceştia foloseau arcul sau lancea.

Berbecele

Armă de asalt pe care o întâlnim şi la începutul Evului Mediu, berbecele era frecvent folosit de armatele atacatoare ale antichităţii. Izvoarele istorice vorbesc de un berbece gigant prin dimensiunile sale, pe care l-a folosit Demetrios pe cand ataca insula Rhodos. Aceste berbece era protejat cu o capotă de fier pentru a lovi cu forţă, era susţinut de roţi şi avea nevoie, pentru a fi împins în zidul cetăţii, de forţa a 1000 de oameni.

Catapulta

Folosită la aruncarea greutăţilor în vederea distrugerii sistemului de protecţie a inamicului, catapulta era construită pe sistemul unei arbalete de mari dimensiuni. Avea o forţă de aruncare de 200-300 de metri.

Turnul de atac

Istoria consemnează că cel mai înalt turn de atac a aparţinut tot lui Demetrios şi a fost folosit la asediul Rhodosului. Turnul, înalt de 43 de metri, era alcătuit din nouă niveluri şi blidat cu plăci de fier pentru a fi protejat împotriva proiectilelor incandescente ale adversarului. Podeaua de la ultimul nivel avea o suprafaţă de 85 de metri pătraţi. Fiecare etaj era echipat cu catapulte de diferite dimensiuni, cele de jos putând să arunce greutăţi de până la 82 kg. Turnul se deplasa pe opt roţi, fiecare având un diametru de 3,6 metri. Pentru a fi apropiat de zidurile cetăţii inamice era nevoie de forţa de tracţiune a 200 de bărbaţi, iar pentru a fi transportat în câmpul de operaţiuni, erau folosiţi, cu schimbul, 3400 de soldaţi special instruiţi.

                                                                                           POSTAT DE ELIZA DALVARU