PERSONALITATEA LUI ALEXANDRU                                CEL MARE

          Potrivit lui Plutarh, Alexandru cel Mare avea un temperament tempestuos, agresiv și impulsiv. Detesta atât opoziția cât și autoritatea. Totuși, deși era încăpățânat și rareori asculta de ordinele tatălui său, a avut permanent o atitudine deschisă față de dezbaterile chibzuite. 
                 În ciuda caracterului său vijelios, Alexandru avea și o latură calmă; era un individ perceptiv, logic și calculat. Avea o imensă sete de cunoaștere, iubea științele, politica, arta și filozofia și era un cititor înrăit. Era extrem de inteligent și făcea rapid conexiuni între concepte și evenimente care aparent nu se intersectau. Aceste calități l-au ajutat să-și dezvolte gândirea strategică și capacitatea de a comanda.
                 Alexandru nu era interesat de o viață tradițională. Nu prea îi păsa de bogățiile materiale și prefera aventura în locul rutinei și comodității. Nici satisfacerea nevoilor trupești nu-i era în prim-plan. Zicea că somnul și sexul îl fac să se simtă muritor. Totuși, avea un mare viciu: ALCOOLUL.
                Alexandru este recunoscut, de asemenea, pentru competitivitatea sa excesivă. Își dorea să fie cel mai bun. Simțea constant nevoia de a-l depăși pe tatăl său și de a zidi un imperiu colosal. De fiecare dată când tatăl său obținea un mare succes, Alexandru-i minimaliza importanța. Totuși, această aspirație nu a izvorât din dorința de putere și control, ci din dorința de a descoperi, de a traversa și de a civiliza fiecare continent, de a ajuta întreaga omenire să avanseze.