GENIUL LUI ALEXANDRU

                                 PARTEA I

                Viaţa lui Alexandru cel Mare constituie o grandioasă pagină în istoria lumii. Campaniile lui au deschis calea spre ideea unităţii „întregii lumi”, la concepţia unei societăţi unitare cel puţin sub aspect politic şi cultural. Această idee nu a însemnat continuarea alteia mai vechi, căci lumea elină a rămas la statul-cetate, polis-ul grec. Pax macedonica instaurată de îndrăzneţul macedonean avea să uşureze circulaţia bunurilor, a ideilor şi oamenilor şi să obişnuiască lumea din vremea aceea cu un nou concept, acela de stat cosmopolit. Există oameni a căror apariţie în istorie pare să rezolve o problemă insolubilă, oameni care parcă forţează brusc impasul în care mersul evenimentelor dă impresia că se înfundă în inerţie şi neputinţă, că redeschide drumul barat de dezordine şi anarhie, anunţând şi deja realizând un viitor nou. Alexandru este, în cel mai înalt grad, unul dintre aceşti oameni. Poate că tocmai de aceea imaginaţia mitică a poporului grec îi atribuie faptul de a fi tăiat „nodul gordian”. Simbolic, împlinind profeţia oracolului, Alexandru a devenit stăpânul Asiei cu un gest de învingător, cu o singură lovitură de sabie, fără să se mai ostenească să-l desfacă.                  El a trăit de atunci în perspectiva actului de la Gordion. Naşterea sa, originea sa prefigurează deja caracterul său, opera sa şi fulgerătorul său destin. Alexandru s-a născut la sfârşitul lunii iunie a anului 356 î.Hr., în palatul din capitala Macedoniei, Pella, ca fiu al lui Filip al II-lea şi al unei bacante tebane numită Olimpia, după care, pentru a-şi construi o ascendentă divină, s-a dat drept urmaş al lui Hercule. Dupa moartea tatălui său din anul 336 î.Hr., la vârsta de 20 de ani, Alexandru ajunge pe tron, moştenind stăpânirea asupra Traciei, Macedoniei şi Greciei. Istoricii din antichitate au acoperit cu vălul unor povestiri fantastice naşterea celui care pentru un moment va deveni stăpânul lumii pe atunci cunoscute, iar după moartea eroului nenumărate legende privitoare la isprăvile lui îi vor răspândi pretutindeni numele şi faima, asemănându-l cu zeii. De altfel, era un fapt obişnuit în antichitate ca „viitorimea” să aureoleze naşterea şi faptele oamenilor de seamă prin intervenţia miraculoasă a zeilor atotputernici. Alexandru a moştenit de la părinţii săi toate darurile naturale ale marilor oameni politici şi ale marilor căpitani, dar ceea ce îl face de necomparat cu marii oameni din trecut, cu Themistocle, cu Pericles, cu Filip este că aceste daruri ale inteligenţei sunt polarizate de pasiune, purtate, orientate şi fixate de ea, la polul lor cel mai înalt. Inteligenţa la fiul Olympiadei nu este numai claritatea, cunoaşterea căilor şi mijloacelor prin care se va realiza acţiunea proiectată, „ea este căldura, participă la creaţia vitală, aşa cum face căldura soarelui, dar şi distrugătoare uneori, ca şi ea.”