ALEXANDRU, UN MARE CUCERITOR

            Alexandru cel Mare este o legendă, un idol al iubitorilor de istorie, un erou al lumii antice. Numele său dăinuieşte într-o lume din ce în ce mai temătoare, care se ascunde în spatele unor arme sofisticare, în care oamenii se raportează la tinerii eroi ai antichităţii ca la idealuri de neatins. Fiu al Macedoniei, Alexandru a fost un iureş al războiului, acesta nu s-a limitat la a-şi conduce bine patria, ci a renunţat la comoditatea unei vieţi lungi şi paşnice în regatul său pentru glorie eterna înfruntându-l pe Darius, în indepărtatele ţinuturi din Asia.

          FALANGA MACEDONEANA

     Străvechile triburi ale macedonenilor, pe care unii istorici îi consideră traci, iar alţii greci au ridicat una dintre cele mai impresionante şi eficiente armate ale Lumii Antice. Marele inovator şi deschizător de drumuri în această direcţie nu a fost deloc Alexandru cel Mare, ci tatăl său, regele Filip al doilea al Macedoniei.

                              CITATE CELEBRE

•  DACA NU ERAM ALEXANDRU, AS FI VRUT SA FIU DIOGENE.
• 
  
• PAMANTUL ESTE SUB STAPANIREA MEA. TU, ZEUS, STAPANESTI OLIMPUL!
• 
  
• UN MORMANT IL SATISFACE ACUM PE CEL PENTRU CARE INTREAGA LUME NU A FOST UFICIENTA!
• 
  
• AM FOST TOTUL SI TOTUL ERA NUMIC!
• 
  
• PUTEREA- UN SENTIMENT INEGALABIL...DINCOLO DE CONSTINTA SI ADEVAR...CEA MAI MARE DINTRE ILUZII...PENTRU CA TE AJUTA SA UITI.

                            INTRE LEGENDA SI MIT

             Viața și moartea lui Alexandru cel Mare s-au transformat în legendă. Marele conducător de oști era considerat fiul mistic al zeului Zeus-Amon, origine susținută cu fervoare de însăși mama lui, Olimpia, care la educat pe Alexandru în spiritul divinității sale.Băiatul s-a născut într-o zi furtunoasă de octombrie, cu fulgere și tunete, care erau simbolul lui Zeus-Amon. Se spune că în timpul facerilor pe acoperișul apartamentelui reginei au șezut doi vulturi, agățați împreună, semn care a fost înterpretat ca domnia copilului nou-născut asupra a două imperii. Acest fapt s-a adeverit după cucerirea Imperiului Grec și a celui Persan, vis nutrit de Alexandru din copilărie și considerat o misiune providențială.             La vîrsta de 18 ani, tînărul prinț avea în urmă patru războaie în care jucase un rol important alături de tatăl său, regele Filip, o perioadă de guvernare a Macedoniei ca regent, și reușește să cîștige admirația tuturor bărbaților macedonieni. Asasinarea regelui Filip pare să fi fost incitată și încurajată de soția repudiată, Olimpia, și de Alexandru. Astfel, în anul 336 î.Hr., la nici 20 de ani, prințul a devenit rege al Macedoniei.             Alexanru Macedon avea o fire complexă: atlet și pasionat de poezie, ascet macedonian și prinț oriental, bețiv și melancolic, netulburat și impulsiv, crud și sensibil, strateg lucid și aventurier nechibzuit. A ars Teba, fiindcă s-a înfuriat, l-a executat pe iubitul și bătrînul general Parmenion, deoarele l-a bănuit de trădare, l-a înjunghiat, într-un acces de furie, pe fratele doicii sale, a trecut prin foc și sabie ținuturi intinse, nimicindu-i cu cruzime pe localnici, inclusiv pe femei și copii; în același timp, s-a purtat deosebit de respectuos cu soția și copii împăratului persan Darius, făcuți prizonieri, l-a transformat pe unul dintre dușmanii săi, cu care a luptat, pe Poros, în prietenul său, a refuzat să bea apă cînd armata sa murea de sete.

            REPRIMAREA REVOLTELOR DIN GRECIA

          Asasinarea suprinzătoare a lui Filip a lăsat Grecia în haos, iar alianța "Liga de la Corint" era amenințată. În Macedonia, Tracia, precum și în orasele grecești, ca Teba și Atena, au pornit revoltele. Alexandru și-a ucis mai întai oponenții cu ajutorul forțelor armate și fiind susținut de nobili. După ce a înăbușit revolta din Macedonia, a pornit în Tracia, cea mai nordică regiune a regatului macedonean. A reprimat revolta, însă revoltele din orașele grecești făceau ca Liga de la Corint să se afle în pragul destrămării. Dar Alexandru, care beneficia de mai multe resurse, a recucerit Tracia și s-a îndreptat spre Teba, distrugând complet orasul, nu a arătat nicio milă în pedepsele date, i-au obligat pe locuitorii cetății să se predea și au fost vânduți ca sclavi. Soldații macedoneni erau liberi să jefuiască toate comorile orasului. De aici s-a născut legenda Timocleei, o femeie din Teba care a aruncat un soldat macedonean într-o fântână pe care l-a păcălit, acesta fiind convins că în fântână se aflau obiecte de valoare. Pentru curajul ei, Alexandru a iertat-o.

        Curând, Atena și orașele grecesti au implorat iertare. Revoltele au fost oprimate, Alianța "Liga de la Corint" s-a stabilizat, iar Alexandru a fost ales în funcția de Comandant suprem al trupelor coaliției grecești.

                                     

                                  ASPECTUL FIZIC

          Conform lui Plutarh, Alexandru a avut un temperament violent și impulsiv, care, fără îndoială, a contribuit la unele dintre deciziile sale. Deși Alexandru a fost încăpățânat și nu a răspuns la toate comenzile primite de la tatăl său, el a fost deschis la dezbateri. El a avut și o latură mai calmă, perceptivă, logică și calculată. A avut o mare dorință de cunoaștere, o dragoste pentru filozofie, și a fost un cititor pasionat. Acest lucru a fost, fără îndoială, datorită tutelei lui Aristotel. Alexandru a fost inteligent și avea un ritm alert de învățare. Datorită inteligenței sale, și-ar fi dezvoltat capacitatea de-a comanda. El a avut o mare auto-reținere în „plăceri ale corpului”, în contrast cu lipsa lui de control de sine, și cu consumul de alcool. Alexandru a fost erudit și pasionat atât de arte și științe. Cu toate acestea, el a avut un interes scăzut în sport sau jocuri olimpice, spre deosebire de tatăl său. El a avut o mare carismă și o forță de personalitate, caracteristici care l-au făcut un mare lider.

        Abilitățile sale unice au demonstrat incapacitatea generalilor săi să se unească și să mențină Imperiul după moartea lui - doar Alexandru a avut capacitatea de a face acest lucru. În timpul anilor săi finali, și mai ales după moartea lui Hephaestion, Alexandru a inceput să prezinte semne de megalomanie și paranoia. Realizările sale extraordinare, împreună cu propriul său sentiment inefabil al destinului și lingușirea tovarășiilor săi, pot fi combinate cu iluziile sale de grandoare care sunt ușor vizibile în testamentul său, precum și dorința sa de a cuceri lumea.

El pare să fi crezut ca el însuși este un zeu, sau cel puțin a încercat să se divinizeze. Mama sa, Olimpia, întotdeauna a insistat că el a fost fiul lui Zeus, confirmat de oracolul lui Amun de la Siwa. El a început să se identifice ca fiu al lui Zeus-Amon.

         Alexandru a adoptat elemente ale tradiției persane, practici pe care macedonenii le-au respins. Cu toate acestea, Alexandru a fost un conducător pragmatic, care a înțeles dificultățile de a guverna asupra diferitelor popoare. Astfel, comportamentul său megalomanic ar fi fost pur și simplu o încercare practică de a consolida statul său și de păstrare a imperiului întregit.

postat de ELIZA DALVARU

                                 

                 FILIP AL II-LEA, TATAL LUI ALEXANDRU

       Regele Filip al II-lea a fost un lider militar puternic, din secolul IV î.Hr., care a preluat controlul Greciei și peninsulei balcanice pe căi militare, diplomatice și prin căsătorii (macedonenii practicând poligamia). Eforturile sale – a reformat armata macedoneană și a propus invazia Persiei – au pus bazele reușitelor fiului și succesorului său, Alexandru cel Mare, care a cucerit o mare parte a lumii cunoscute.




                                                          postat de Eliza Dalvaru